Ucraina ca scuză

În prag de criză economică după pandemie (nu se mai vinde aproape nimic exceptând, desigur, mâncarea), cu facturi mari la curent şi imposibile la gaz, găsim totuşi motive să nu facem mare lucru. Vecinii de la nord-est îşi zăngăne armele, rachetele şi dronele, aşa că aşteptăm să vedem ce se-ntâmplă, ca şi cum destinul nostru ar depinde de rezultatul războiului vericid din Ucraina.

Sigur că trăim într-o lume interconectată dar, de fapt, unii încearcă deja să profite, aşa cum remarca boss-ul Terapia, Dragoş Demian – a apărut specula de război. Mai există şi Ucraina ca scuză ca să nu facem nimic. Orice vânzare e o negociere între argumentele tale de a plasa un bun sau serviciu şi motivele celuilalt de a nu-l cumpăra acum. Iar situaţia din Ucraina este oferită ca scuză, uneori cu mici variaţiuni:

Nu mă lasă soţia să umblu la bani până nu se linişteşte conflictul.

Păi s-ar putea să nu te lase vreun an-doi, aşa că uită de ei. În cazul ăsta ne vom întoarce la troc, între bărbaţi, şi numai femeile vor face tranzacţii pe bani, asta după ce se vor plânge de drobul de sare. Realitatea e că majoritatea abia-şi plătesc facturile, ce să mai vorbim de investiţii, aşa că ne alintăm şi-ncercăm să dăm vina pe Volodea şi Vladimir. Sau pe neveste, de parcă ar fi războiul lor.

Noroc că nu suntem singurii. The Telegraph remarca recent, cu ironie, că şi „la Paris, Emmanuel Macron suferă de o zelenskită acută şi şi-a pierdut simţul judecăţii”. Am preluat poza alăturată de pe RFI. Ok, să zicem că pe Macron l-am putea înțelege, că e-n campanie, și era preşedinte înainte să devină actor. Meanwhile, undeva în drum spre Sibiu, președintelui României Klaus Iohannis îi scapă cuvântul „angoasă”. E groasă! Army photo by Michele Wiencek via DVIDS.

Totdeauna mi s-a părut curios cum ajung în discursul public niște teme la care evident nu ne pricepem, pentru ca apoi să le folosim ca scuză pentru slăbiciunile noastre de comportament. Știam că românii sunt ușor de manipulat de pe vremea lui Ceaușescu. Nu era nevoie de o Revoluție în direct ca să aflăm asta, da` e bine că s-a-ntâmplat. Acum, cu războiul din Ucraina, ce nevoie avem totuși să aflăm zi de zi situația morților (similar cu cifra infectărilor în pandemie)?

Ce nevoie ciudată sau morbidă ne ține oare cu ochii lipiți de ecran, să evaluăm starea conflictului, sau e pur și simplu lipsa de pregătire a știriștilor. Ok, ai toate informațiile alea pe prompter, fă-ne o sinteză că nu suntem toți angajați la televiziune, CIA sau SRI. Dar nu, știrile nu sunt doar ca să fii informat, ele se varsă pe ecran de-a valma, ca să fii speriat. Urmărește-ne apoi ca să-ți accentuăm dependența, să te menținem sub asaltul informațional. E război, avem o scuză.

Un comentariu la „Ucraina ca scuză”

  1. trist e ca multor romani le place sa fie indoctrinati, fiindca asta le permite sa-si uite micimea; mai rau, sa (se) poata uri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.