U Cluj – FCSB pe BTarena

Oricât și orice ar costa promovarea în Liga I, pare că „U” Cluj este dispusă să plătească prețul, după instalarea bănățeanului Daniel Stanciu – venit de la rivala CFR (unde a ocupat funcția de director sportiv) ca să îl înlocuiască pe managerul Octavian Moraru, după cum anunță cluj.social.

Diseară U întâlnește FCSB în optimile de finală ale Cupei României, de la ora 21:00. Pentru clujeni,  meciul este ca o revanșă a finalei de pe Național Arena, din mai 2015, din aceeași competiție, în timp ce „roș-albaștrii” vor să continue seria bună din ultimele două luni cu un succes în fața „șepcilor roșii”.

În această seară, optimile competiției prind cele două cluburi în poziții complet diferite față de momentul 2015. Ardelenii se zbat în Liga a doua, acolo unde au un început de sezon departe de a fi satisfăcător, după ce în stagiunea trecută a pierdut în fața lui FC Hermannstadt barajul pentru accederea în prima ligă.

Nici FCSB, în ciuda revirimentului din clasament, nu stă pe chiar roze. De fapt ambele echipe au probleme la conducere – la cap, de unde se împute treaba, de fapt – ambele se aflau acum 4 ani un într-un moment de vârf sportiv cu care nu s-au mai întâlnit şi nici nu se vor mai întâlni, poate, niciodată.

Meciul a fost prefațat cu declarații cuminți din partea lui Falub – să fi copiat metoda de la Petrescu? În pofida faptului că partida de pe Cluj Arena este o șansă importantă pentru ”U” să dea o lovitură de imagine, antrenorul ardelenilor a avut declarații rezervate și nu pare să fie prea încrezător în șansele echipei:

Pentru noi este un meci ca un bonus. Avem şansa să jucăm un meci contra FCSB-ului, care în ultima vreme chiar are nişte evoluţii foarte bune, pare că şi-a revenit, au reveni şi din jucătorii accidentaţi şi va fi foarte dificil. Pe de altă parte, noi nu avem foarte multe lucruri de pierdut. Va fi un meci în care putem să arătăm că suntem o echipă care îşi doreşte mai mult, pentru că U Cluj întotdeauna îşi va dori mai mult decât Liga 2.

După meciul cu CS Mioveni, acesta a completat tabloul:

Ce orgolii să mai avem noi? Noi trebuie să ne gândim cum putem să ieșim din situația asta dramatică. Nu m-a crezut nimeni că e o situație dramatică. Râdeau. Asta e realitatea