Ce afaceri mai merg și ce firme se închid

Ultimii trei ani nu au fost cei mai buni pentru afaceri în România, 2020 și 2021 din cauza pandemiei iar acum, 2022, din cauza războiului de la granița de nord a țării. Anul trecut, când Putin desfășura exercițiul ZAPAD-21 de care NATO nu părea prea îngrijorată, se vorbea de 75.000 insolvențe declarate și se anunța o cifră rotundă – în jur de 100.000 alte firme în dificultate, pe cale să pună „lacătul pe ușă”.

Peste 100.000 de firme din România se află, în prezent, într-o situație de risc, pe fondul creșterii semnificative a costurilor operaționale, extinderii blocajului financiar, accesului tot mai dificil la finanțare și accentuării neîncrederii în relațiile de business.

Declarația de mai sus aparține analiștilor Sierra Quadrant, companie de consultanță pe piața insolvenței din România. Potrivit acestora, pe fondul problemelor operaționale, blocajul financiar din economie s-a accentuat semnificativ, depășind la final de 2021 cifra de 320 de miliarde de lei, un nivel fără precedent în ultimii 10 ani.

Durata medie de plată a facturilor a crescut la 145 de zile în 2021, faţă de 120 zile în 2020. Regiunile cele mai favorabile afacerilor au înregistrat și cele mai multe insolvențe. În ce privește domeniile de activitate, în topul insolvențelor s-au situat firmele de comerț și cele de construcții. 700 de companii cu activitate în construcţii au ajuns în insolvenţă sau faliment în 2021. Dintre acestea, trei raportaseră afaceri de peste 100 de milioane de lei în 2020, restul situându-se sub acest prag, potrivit datelor transmise de Ofi­ciul Naţional al Registrului Comerţului la solicitarea ZF.ro.

Majoritatea afacerile care nu ofereau bunuri indispensabile au avut de suferit. De ce? Lipsa locurilor de muncă, plus teama firească de a rămâne fără bani și de-a trăi de pe o zi pe alta, au făcut ca oamenii să înceapă să-și achiziționeze doar bunuri necesare, ceea ce înseamnă că firmele mici au rămas fără activitate, confruntându-se cu dificultăți financiare majore.

După ce în anii anteriori, pre-pandemici, se putea observa un fenomen de atomizare („spargerea” unor firme mari și mijlocii în microîntreprinderi, prin migrarea angajaților), în pandemie activitatea economică (ce a mai rămas din ea) s-a concentrat în firmele mari, care au avut suficiente resurse pentru a-și păstra angajații și comenzile.

Odată cu picajul sau intrarea în silenzio stampa a dezvoltatorilor imobiliari (nu mai sună nimeni) o nouă afacere, trecută inițial la „și altele” salvează agențiile forțate în fiecare lună s-o ia de la zero cu vânzările: administrarea de imobile, despre care urmează un articol distinct – o afacere mică, dar voinică și cu perspective.

Ucraina ca scuză

În prag de criză economică după pandemie (nu se mai vinde aproape nimic exceptând, desigur, mâncarea), cu facturi mari la curent şi imposibile la gaz, găsim totuşi motive să nu facem mare lucru. Vecinii de la nord-est îşi zăngăne armele, rachetele şi dronele, aşa că aşteptăm să vedem ce se-ntâmplă, ca şi cum destinul nostru ar depinde de rezultatul războiului vericid din Ucraina.

Sigur că trăim într-o lume interconectată dar, de fapt, unii încearcă deja să profite, aşa cum remarca boss-ul Terapia, Dragoş Demian – a apărut specula de război. Mai există şi Ucraina ca scuză ca să nu facem nimic. Orice vânzare e o negociere între argumentele tale de a plasa un bun sau serviciu şi motivele celuilalt de a nu-l cumpăra acum. Iar situaţia din Ucraina este oferită ca scuză, uneori cu mici variaţiuni:

Nu mă lasă soţia să umblu la bani până nu se linişteşte conflictul.

Păi s-ar putea să nu te lase vreun an-doi, aşa că uită de ei. În cazul ăsta ne vom întoarce la troc, între bărbaţi, şi numai femeile vor face tranzacţii pe bani, asta după ce se vor plânge de drobul de sare. Realitatea e că majoritatea abia-şi plătesc facturile, ce să mai vorbim de investiţii, aşa că ne alintăm şi-ncercăm să dăm vina pe Volodea şi Vladimir. Sau pe neveste, de parcă ar fi războiul lor.

Noroc că nu suntem singurii. The Telegraph remarca recent, cu ironie, că şi „la Paris, Emmanuel Macron suferă de o zelenskită acută şi şi-a pierdut simţul judecăţii”. Am preluat poza alăturată de pe RFI. Ok, să zicem că pe Macron l-am putea înțelege, că e-n campanie, și era preşedinte înainte să devină actor. Meanwhile, undeva în drum spre Sibiu, președintelui României Klaus Iohannis îi scapă cuvântul „angoasă”. E groasă! Army photo by Michele Wiencek via DVIDS. Continuă lectura „Ucraina ca scuză”

Clujeanul obişnuit

Nu ştiu ce m-a făcut să ies din starea mea de resemnare hibernală faţă de cotidian şi să scriu despre Cluj între pandemie şi război la graniță. Poate ciuda c-aveam parte de o năpastă (covidu`) aproape banalizată, cu care mai că mă obişnuisem, da` nu ştiam, poate că prea ușurat răsuflasem la ridicarea restricțiilor. Eram fericiţi şi nu ştiam, scriau unii pe Facebook.

Sau credeam c-apropierea primăverii mă va scoate nițel din starea de auto sau semi-izolare, şi-o să mai uit de facturile umflate la gaz şi la curent, dar nu. L-a mâncat în fund pe barbarul de la Răsărit s-arate lumii că vrea să fie auzit când cere garanţii de securitate şi-a început ceea ce doar el și-ai lui numesc „operațiuni speciale” în Ucraina. Așa că diminețile de martie, în loc s-aducă lumină și-un pic de soare cu dinți după nopțile reci, și niscaiva astenii de primăvară, au venit cu semnale tot mai apropiate de granița de nord-est. Pe care-o mai trece din când în când câte-o dronă, de care aflăm doar după ce pică într-o ogradă, accidental.

Continuă lectura „Clujeanul obişnuit”

Cele mai „cumva” firme de curierat

Sunt multe firme de curierat în piață și prea puține reglementări în domeniu care să le mai sorteze. În lipsa unor reguli generale de conduită și a unei autorități care să le aplice (sigur că există ANCOM, o lege și o diviziune CAEN – Activități de poștă și de curier) au apărut câteva aplicații, pe care le-am semnalat la momentul potrivit aici. Am și lucrat o perioadă cu ecolet – la care am renunțat din anumite motive procedurale stupide – și am păstrat doar contul pe colete-online, pe care-l folosim când partenerii de afaceri nu au contract cu vreun curier.

Între timp, am cochetat cu câteva firme de curierat de la care am cerut oferte (Cargus, DPD, Fan sau TP). În baza propriei experiențe cu firmele naționale de curierat, am să le înșir pe cele mai cunoscute, cu avantaje și dezavantaje. Pe locul 1 este indiscutabil FAN Courier. Sunt cei mai mari (cifră de afaceri de peste 1 miliard de lei), au cea mai tare rețea (peste 11.000 angajaţi), atâta doar că au mărit de vreun an tarifele. Şi cred că le vor majora iar cât de curând, din cauză de prețul benzinei, așa că nu sunt tocmai cea mai bună alegere, dacă iei în considerare raportul preț calitate.

Dar, dacă ții neapărat ca pachetul tău să ajungă la timp, fără să ții cont de costuri (chiar dacă la greutăţi mici tarifele lor sunt similare cu ale altor firme), deci dacă ai o trimitere de importanţă vitală, care ar încurca pe cel căruia-i trimiţi  coletul dacă întârzie, n-ai cum să-i eviţi. La colete mici cei de la FAN sunt scumpi, dar buni. Un alt punct forte al lor este că se vor extinde şi în Republica Moldova. Problema mare la FAN sunt coletele lungi sau voluminoase, pentru care trebuie să-şi trimită alte maşini decât cele standard (camioane, la cele foarte lungi) şi aici trebuie să-i anunţi din timp.

Sau să recurgi la firme specializate gen Pallex. Pe locul doi vine Cargus, un curier rebrenduit recent, în pandemie, care a scos la sfârşitul anului trecut o destul de atractivă ofertă la pachete pentru firme. Iar oferta sau promoţia lor continuă şi acum, cu toate majorările de preţuri la combustibili şi energie, chiar sunt curios dacă şi cât timp şi-o vor putea menţine. Până să apară DPD, Sameday şi alte noutăţi pe piaţă, îi vedeam pe locul 3 pe cei de la NEMO. Asta până să lucrez cu ei şi să aflu că sunt în insolvenţă. I-am ales pentru că prezentau la acea oră câteva avantaje: primul, depozitul lor central era aproape de firmă.

Îi vedeam că sunt mari, bine organizaţi, că au maşini, oameni, pe scurt logistică ok. Cu toate problemele lor, ştiam că au mai puţine comenzi ca alţii şi astfel puteau face faţă livrărilor, fără haosul de la FAN. Asta până când ne-au anunţat că suntem prea mici pentru ei, în luna când am coborât sub 50 de livrări şi ne-au anulat contractul. Până atunci au fost ok, deci îi recomand la livrările fără ramburs în cont colector. Acolo ai ceva emoţii, dar până la urmă totul se termină cu bine. Pentru colete grele, o soluţie sunt şi cel de la Dragon Star, nu ai doar varianta Pallex. Role de banner sau prelată primesc de obicei cu ei, deci probabil că au tarife bune nu doar la pacheţele mici.

O firmă care vine bine din urmă mi se pare şi DPD, atâta doar că nu livrează sâmbăta – în caz că ai astfel de solicitări urgente de la parteneri. O altă firmă cu care am lucrat pe la fostele mele joburi este Transilvania Post. Dacă la început mi s-a părut drăguţă focusarea lor doar pe zona Ardealului, pentru restul ţării având o singură excepţie – Bucureştiul – în timp am fost dezamăgit de modul lor de lucru. Precum a mai fost la noi în cazul NEMO, s-ar putea să aveţi motive să preferaţi colaborarea cu o firmă mai mică – pentru că ar putea să fie un pic mai serioasă, dar nu e cazul aici.

Transilvania Post este una din puţinele firme de curierat pe care nu o recomand. Au (auto)baza în curtea unde ne-am mutat de nici jumătate de an, aşa că am încercat din motive de proximitate dar n-am reuşit, cu toată răbdarea, să avem o relaţie comercială cu ei. De evitat. Şi asta o spune unul care a lucrat aproape cu toată lumea, inclusiv cu Toya curier, de care nu prea cred c-aţi auzit. Ei bine, noi ne-am înţeles şi cu ăştia – adică am trimis colete, şi au ajuns ok la destinaţie – deci n-avem motive să nu-i recomandăm. În concluzie, dacă sunteţi o firmă mică eu vă recomand aplicaţiile de curierat gen colete-online sau woot (pe care am să-i încerc cândva).

Or fi având aplicaţiile astea dezavantajele lor, dar măcar testezi piața în zona ta, pentru că atunci când vine vorba de curieri, nu te poți baza pe ce zice lumea. În unele orașe o firmă e ok, în altele poate șchiopăta, după cum se prezintă echipa locală. Piața e cam sălbatică, după părerea mea, iar strategiile sau politicile firmelor nu sunt uniform implementate, ci după cum or găsit și ei oameni. Așa că, dacă nu aveți contract cu un curier, începeți prin a vă creea un cont pe o aplicație și întrebați-vă partenerii cu ce firmă preferă să le livrați. S-ar putea să fie cea mai bună alegere până ce piața mai triază din firme. Noi la Colorim așa procedăm.

 

Clujul între pandemie și război la graniță

Războiul din Ucraina va prelungi perioada (oricum incertă) de refacere economică a României după pandemie. Ce se va întâmpla în Rusia, devenită “pudelul Chinei” și-n Belarus, aproape “județul Rusiei”? Asta mi se pare mai puțin important și prefer să mă focusez pe județul și orașul Cluj, la cum va fi afectată marea urbe de pe Someșul Mic. Păi haideți să vedem ce-a făcut Emil Boc în pandemie:

Eu unul n-am văzut nicio chestie SF, vreun spital nou șamd. Ah, stați, l-a plimbat pe Câțu pe la festivaluri, s-a întâlnit cu Simion – a făcut adică ce știe mai bine micul primar al marelui Oraș: PR. Și-a făcut PR, carevasăzică. Ce ne putem aștepta de la el în rezbel? Să pună steaguri, să-și lase favoriții să toace banii în continuare prin sinecuri, să facă PR… că doar la asta se pricepe. Clujul este în regiunea Nord-Vest, adică aproape de granița de nord, cu Ucraina – nu chiar foarte aproape de ea, da` orșicum.

Mai sunt câteva județe de parcurs până acolo, adică vreo câteva diviziuni administrative specifice Ţării Româneşti, la care am revenit după reforma din 68. Nu auzim încă războiul, dar o să-i simțim în curând efectele, că vrem sau nu. Deocamdată observăm doar ceva mai multe mașini din Ucraina în parcări. Mai apoi cred că vor dispărea avantajele comparative, sectorul serviciilor și alte domenii neesențiale vor intra în colaps + cred că și importanța imobiliarelor pe plan local va scădea. În ciuda creșterilor constante de prețuri, oamenii au început să înțeleagă că nu e doar Clujul pe hartă și că, în ciuda unor avantaje, mai sunt și alte locuri în lume unde te poți simți în siguranță și unde poți savura calitatea vieții de provincie.

Ce nu a reușit pandemia, va face războiul de la granița de nord, adică va încetini puțin gentrificarea orașului: Clujul oferea oricum cea mai bună calitate a vieții doar în Centru. În cartiere, municipalitatea oferă doar cele mai bune promisiuni, după cum afirmă în Ziarul de Cluj Florin Moldovan, un critic constant al administrației Boc. Sigur, planurile în curs vor merge mai departe, din inerție și, ca un debușeu, vor crește sau se vor menține prețurile mari la chirii.

Faptul că revin studenţii cu studiul în format fizic şi cei câţiva ucraineni rătăciți pe aici vor da un imbold proprietarului clujean să-și mai recupereze din pierderile cauzate de pandemie. Dar cred că investițiile imobiliare noi, încă ne-ncepute, vor stagna un pic mai mult pe planșetele arhitecților, iar mâna neobosită a primarului Boc se va odihni ceva mai mult între semnături. Așa că administrația locală va găsi poate timp să continue cu digitalizarea aia pe bune, poate va chiar angaja un IT-ist pe care nu-l găsește de atâta vreme. Sursă foto: Cluj24.ro