Untold – costul oportunităților ratate de Cluj

După exagerările de anii trecuți cu banii aduși de UNTOLD la bugetul Clujului, postacii sau PR-ii festivalului au revenit cu o poezie ușor modificată, dar la fel de gonflată, despre catralioanele de EURoi generați de marele festival sau intrați în economia marelui Oraș de pe Someșul Mic. Întâi, bugetul Clujului este undeva la 1 milion de euro pe zi iar încasările la bugetele administrațiilor locale și în urma chiriilor de la festival se ridicau inițial la câteva mii, apoi la zeci de mii și, abia în ultima ediție, spre 100.000 euro chirii.

Suma vehiculată de gruparea de propagandă din jurul festivalului (35 milioane euro) a fost rapid demontată de articolul publicat sâmbătă 18 septembrie 2021 de către conferenţiarul Ovidiu Moisescu, prodecan la Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor (UBB), departamentul de Marketing. Una dintre concluziile studiului este că organizatorii Untold au supraestimat cu 25% cheltuielile făcute la festival de participanţii din afara Clujului (studiul se referă la evenimentul din 2019, când cheltuielile generate anunțate se ridicau la 45 milioane de euro).

Ca urmare, este greu de crezut că în 2021, la o ediție mult mai dificilă, cu mai puțini participanți, exagerările să fie mai mici. Apoi, până și estimarea inițială a sumei cheltuită / zi / participant este grosieră. Nu are la bază nici măcar un sondaj pe un eșantion nereprezentativ de 100-1000 de inși, ori atunci, de unde știi cât au cheltuit respectivii/zi? X poate cheltui 49 eur pe când  Y are un buget de doar 13,5. Dar ce uită să calculeze autorii diverselor studii sunt minusurile aferente marelui festival menit să crească economia locală pe ritm de bumți-bumți.

În primul rând bugetul Clujului, format în mare parte de impozitele și taxele locale plătite de cetățenii deranjați de festival, este de (rotunjire) 1 milion de euro/zi. Pornind de la aceste cifre aproximative, oare la cât putem estima blocajele în trafic timp de 10 de zile, 4 nopti de nesomn ale celor care locuiesc în zonă, plus distrugerile aduse Parcului central și Arenei clujene? În al doilea rând, banii cheltuiți de turiștii veniți la marele festival de muzică pe stick sunt desigur mai mulți decât cei pe care i-ar fi cheltuit turiștii de tranzit, dar nu este ca și cum hotelurile din Cluj erau goale toate, iar festivalierii au venit să salveze turismul de weekend, aflat în moarte clinică. Poate că din cele 35 milioane – cel putin 25%   = 26 milioane de euro, ar trebui să scădem cel puțin 6 milioane pe care le-ar fi lăsat turiștii alungați de festival.

Aceasta este o greșeală frecventă a micilor antreprenori care, bucuroși că au generat o cifră de afaceri de 10.000 lei care le-a adus un profit lunat de 3.000 net, uită că dacă s-ar fi angajat, ar fi putut câștiga în același timp un salariu de cel puțin 3.000 lei net, pentru care s-ar fi plătit impozite de „doar” 2000 lei. Și atunci, oare pe seama cui câștigă mai bine bugetul? Să fie angajatul care produce 3.000 lei net pentru care plătește impozite ceva mai mari de 2.000 lei (am rotunjit cifrele pentru a le putea urmări mai ușor) sau micul întreprinzător care produce pentru sine 3.000 lei profit, plătind un impozit de 3% pe cifra de afaceri adică, în cazul de mai sus, 300 de lei?